?N URM? CU DOU?ZECI DE ANI

  Strig?tul corbilor din ?nalturi, cei care se roteau ?n cercuri chiar deasupra trupului r?pus al lui Rueb, ?l f?cu pe tan?rul Vvokkam s?-?i ridice privirea ?i s? se uite ?ndelung la ei. Dar, din cauza lacrimilor ce-i adumbriser? privirea, vedea doar puncte negre ap?rand ?i disp?rand ?n fa?a lui. La fel ?l deranj? ?i lumina apusului, mult prea puternic? pentru acea parte a zilei. Din aceast? cauz? ?i-?i duse mana la ochi, acoperindu-i cu maneca, ca s? nu orbeasc?. Apoi, cand sim?i c? oboseala ?i ame?eala trecur?, ??i mi?c? pu?in mana pan? acoperi cu ea ochii, cu podul palmei, ?i, r??chirand pu?in degetele, se uit? la acele puncte negre ?i g?l?gioase de pe cer.

  Apoi zambi. Trist zambi adolescentul, comparand punctele negre ?i vii v?zute de el cu clipele vie?ii care se scurser? din trupul p?rintelui lui. Acele clipe pe care ar fi vrut s? le ?ntoarc? ?napoi, la fel cum vru s? ?ntoarc? ?napoi roata timpului ?i s? schimbe ceva pentru ca al lui p?rinte, iubitul lui tat?, s? fie ?nc? printre ei. Era ?ns? doar un vis imposibil ?n acele clipe. Din aceast? cauz? ?i-?i permise el s? priveasc? corbii ?i s?-?i imagineze lucruri decat s? ?nfrunte realitatea.

  Cand se l?s? seara ?ns?, cand soarele sc?p?r? dup? zidurile ora?ului Alshamal, Vvokkam ?nchise iar ochii. ?i ?nchise strans, la fel cum ??i strangea ?i pumnii, sim?ind pulsa?ii stranii ?n piept, ?n stomac ?i la fel ?n urechi. Sim?ea nu-? de ce ?i c? ame?e?te, la fel cum sim?ea c? ?i vine s? vomite. Dar, fiind un C?rbunar puternic, din cei n?scu?i ?i c?li?i prin foc ca s? ?nfrunte duritatea vie?ii, tan?rul Vvokkam se men?inu pe pozi?ii, ?n acea lupt? contracronometru cu el ?nsu?i.

  Un strig?t puternic din ?nalturi ?ns? ?l f?cu s? deschid? speriat ochii. Era strig?tul unui uliu, dar nu din cei controla?i de ei. Un uliu fl?mand cum ?n?elese copilul dup? strig?tul p?s?rii, unul care venise ?ntr-acolo atras de mirosul c?rnii ?i a sangelui proasp?t. De aceea ?i s?ri Vvokkam ?n picioare cat de curand, chiar ?n clipa ?n care uliul se arunc? asupra trupului lui Rueb. ?i, acoperindu-?i p?rintele cu propriul trup, Vvokkam ?ncepu s?-i strige uliului, ?Dispari! Piei din ochii mei! Pleac?, locul t?u nu-i aici ?i la fel nu-i nimic de-al t?u aici! Pleac?!” Pas?rea ?ns? p?rea hot?rat? s? r?man? acolo ?i s? se ?nfrupte din al ei bine meritat festin. Din aceast? cauz? ?i se lupta cu ?ndarjire cu copilul Vvokkam, pe care-l r?nea, lovindu-l puternic cu aripile, direct ?n fa??, ?n timp ce ciocul ?i ghearele ei ascu?ite ajunser? s?-i r?neasc? mai ?ntai trupul lui.

  Dar, ?n ciuda luptei aprige ?i-a puterii ei, pas?rea c?zu dintr-o dat?, r?spus? fiind de-o piatr?, care-i lovi cu putere tampla stang?. Cine-o lovise? ?nsu?i Vvokkam, care, ?nnebunit, sim?ind c? doar astfel putea ap?ra trupul p?rintelui, ?n clipa ?n care fu alungat pentru scurt? vreme de lang? Rueb, v?zand o piatr? nu departe de el, o piatr? de dou? ori mai mare decat ambii s?i pumni aduna?i la un loc, se arunc? asupra ei. Apoi, apucand-o strans cu ambele maini, se ridic? mai ?ntai ?n genunchi ?i, privind la pas?rea care b?tea ?nc? din aripi, sco?and sunete ciudate din gatlej, menite probabil s?-i alerteze ?i pe al?ii c? acolo era loc de hran?, ?n timp ce ghearele ei atingeau trupul celui c?zut, Vvokkam ?i ?uier? printre din?i, ??i totu?i azi e zi de moarte! A ta moarte, javr? nes?tul?!” Dup? care, sim?ind un impuls necontrolat ?n piept, se arunc? asupra uliului ?i, c-o mi?care precis?, ?l lovi ?n cap, trantindu-l la p?mant.

  Apoi, sleit de puteri, Vvokkam se a?ez? al?turi. Ranjea ?ns? fericit, c?ci ca?tigase ?ntr-un final acea b?t?lie. Era a sa deplin? ?i prim? victorie. De aceea, privind ?int? la uliul care z?cea al?turi de Rueb, ?i spuse p?rintelui s?u, ?Ai v?zut, tat?? Sunt un adev?rat C?rbunar acum. Unul care ?i-a f?cut dreptate cu propriile maini. De aceea po?i fi mandru de mine acum! Mandru, oriunde n-ai fi!” Dup? care, l?sandu-se pe spate, privi ?ndelung cerul, v?zand norii alergandu-se unul pe altul ?i la fel v?zu ?i noaptea luand locul zilei.

  Era singur ?n acele clipe, c?ci toate trupele C?rbunarilor p?r?sir? locul luptei la comanda lui Ahi, care ?nc? le controla min?ile. La fel nu se vedeau acolo nici Alshamalii, care, ?mpreun? cu Ahi, intraser? ?n ora? ca s? pecetluiasc? acel pact, cel deja pecetluit cu sangele p?rintelui lui. Dar, cum lor nu li se p?ruse deajuns, intraser? ?n ora? s?-?i savureze ?i victoria, cea asupra armatei du?mane, care plecase cu coada ?ntre vine de pe campul de lupt? a?a cum ?i ceruse Jrijuru lui Rueb ?nainte s? ?nceap? lupta. Astfel, fiind prea concentra?i pe propriile planuri ?i idealuri, nimeni nu-i atrase aten?ie copilului ?ndurerat, ?ngenuncheat lang? trupul p?rintelui s?u, un copil care ajunse s? urasc? mult prea devreme ?i care, ?n locul viselor pentru un viitor m?re?, ajunse s?-?i doreasc? moartea ?i r?zbunarea unui singur du?man - cea a Magului Pietrelor Negre.

  De fapt, cand ?l urm? pe Jrijuru spre por?ile care se deschiser? odat? ce Rueb c?zuse ?i ?n?eleser? c? victoria era de partea Alshamalilor, Ahi nu-l observ? pe Vvokkam din cauza o?tenilor care ?nc? se aflau ?n jurul lui. La fel nu-l v?zu nici cand trupele, la comanda lui, auzit? doar ?n mintea lor, plecar?, c?ci st?tea cu spatele la ele ?n acele clipe ?i nu se uit? ?n urm? nici m?car odat?, convins fiind c? acolo nu era nimic demn s? fie privit de el. De-ar fi privit ?n urm? ?ns? ar fi v?zut ?ndarjirea ?i ura ?n ochii adolescentului Vvokkam, cel care ajunse s?-l considere du?man ?i care putea ajunge, ?n timp, un du?man de temut.

  ?Unul care o s? sfar?easc? candva cu a ta domnie, Mag al Pietrelor Negre! Jur!” ?uier? Vvokkam printre din?i, ?nc? culcat pe spate ?i privind cerul pe care stelele, una cate una, ap?reau ca ciupercile dup? ploaie. Apoi, cand cerul fu ?n sfar?it acoperit de puzderie de stele, cand ?n sfar?it se v?zu cat de cat ?n jur ?i era lini?te mormantal?, c?ci corbii, v?zand uliul c?zut, disp?rur? ?i ei, Vvokkam se ridic? mai ?ntai pe ?ezute ?i privi spre Por?ile Masive ale ora?ului care erau ?nchise la acel moment. Privi ?ndelung la ele, minute ?n ?ir, sperand s? vad? m?car pe cineva ie?ind ?i venind spre ei, c?ci el spera ca m?car cuiva s?-i fie mil? de al s?u p?rinte ?i s? vin? s?-l ?ngroape. Dar, v?zand c? nu venea nimeni, ??i spuse ?n mintea sa, ?Probabil au decis s?-l lase hran? corbilor doar ca s?-i ?nve?e minte pe al?ii s? nu le mai atace ora?ul. Asta ?nseamn? c?-s pe cont propriu.”

  Privi ?ns? cat de curand ?n sus, pe zidul de ap?rare, z?rind o umbr? ap?rand acolo: era Samit. La fel ?l v?zu pe bunul sfetnic al regelui Jrijuru luand o pozi?ie de atac, ?inand strans arcul ?i s?geata ?n man? ?i ?intind spre copil. ?i, la vederea ?du?manului” ?intindu-l, Vvokkam se sim?i dezgustat ?i marai, ?Mereu cel c?zut e c?lcat ?n picioare! Mereu cel c?zut e dat p?mantului ?i nicicand ajutat s? se ridice. Doar… ajutat s? fie dat mor?ii, f?r? doar ?i poate.” Dup? care, ?nchizand ochii, a?tept?.

  Auzi astfel ?uieratul s?ge?ii prin aer. Auzi al ei zvacnet ?n timp ce t?ia la propiu panza groaz? a aerului nop?ii ?i ?ndreptandu-se cu repeziciune spre el. La fel o auzi apropiindu-se de el ?i, ?ntr-un final, ?nfigandu-se nu departe de el.

  Anume aceast? ciudat? ?ntors?tur? de situa?ie ?l f?cu pe Vvokkam s? deschid? ochii ?i s? priveasc? ?ndelung s?geata care se ?nfipsese la cam trei metri de el. Nu era ?ns? doar o s?geat?, ci una ?mesager?,” c?ci, tr?gand-o, Samit ag??ase de ea o tolb?, una care se afla ?n acele clipe c?zut? al?turi de s?geat?. ?i, v?zand-o, Vvokkam se ?ntreb?, ?Ce s? fie asta? Otrav??” Dar, de?i se temea, se tar? totu?i ?n genunchi pan? lang? ea, ?i desf?cu baierele ?i g?si ?n ea, chiar deasupra, o panz? groas?, de culoarea nisipului de?ertului, de cam 2x2 metri ?i, chiar sub ea, alimente ?i un ?ip cu ap?. Un ?dar” care-l f?cu s? se simt? confuz, c?ci el nicicand nu se a?teptase ca cuiva s?-i fie mil? de el. Dar… se ?n?elase se pare. Din aceast? cauz? ?i-?i ridic? privirea ?i se uit? iar spre zid, acolo unde ?tia c? se afla Samit.

  Pe zid ?ns? nu mai v?zu pe nimeni. Nu se vedeau nici chiar solda?ii, cei care ar fi trebuit s? fie de straj? ?i s? apere ora?ul. V?zu ?ns? un mare flag negru - flagul de doliu al Alshamalilor, cel care-l vesti pe Vvokkam c? era durere ?i ?n acel mare ora? de oameni. Din aceast? cauz? ?i-?i plec? pu?in capul, ?nchise ochii, ?i r?mase astfel pentru scurt? vreme, respectand durerea altora ?i propria durere ?n acela?i timp. Dup? care, a?ezandu-se pe nisipul ?nc? fierbinte, ce p?stra c?ldura adunat? peste zi, gust? din alimentele s?race trimise lui de Samit, b?u din ?ipul cu ap? ?i mintea lui ?ncepu s? schi?eze planul zilelor ce vor veni.

  ?n diminea?a zilei urm?toare, cand Samit ap?ru din nou pe zid, ?l v?zu pe Vvokkam tarand dup? el trupul p?rintelui s?u, cel pe care ?l acoperise ?ntr-unul din materialele trimise lui ?n acea tolb?, ?n timp ce o alt? bucat? era sub trup ca s?-i fie mai u?or s?-l trag? dup? el. Apoi, privind spre locul unde Rueb al C?rbunarilor c?zuse, v?zu locul netezit de parc? nicicand nu s-ar fi ?ntamplat nimic acolo. ?i, v?zand asta, Samit se ?ncrunt?, c?ci nu putuse ?n?elege ce anume se ?ntamplase acolo.

  ?tia ?ns? Vvokkam, c?ci, dup? ce-?i ?ntremase puterile c-o sear? ?n urm? ?i decise ce s? fac? ca s? se ?ntoarc? acas?, s?p? cu mainile goale dou? gropi largi ?n nisip unde ?ngrop? trupul uliului doborat de el ?i pe cel al uliului doborat de Samit. De ce f?cuse el asta? Pentru c?, conform credin?ei C?rbunarilor, dac? un om de vaz? al neamului lor pierea pe campul de lupt?, nu se l?sa al s?u trup acolo ?i nici al unui alt du?man. Lor li se p?rea c? dac? vor face asta, de vor l?sa fie ?i numai trupul inamicului acolo unde a pierit un C?rbunar, atunci nici al lor o?tean nu va fi capabil s? se odihneasc? dincolo de moarte. Astfel ?ns?, l?sand acel loc de parc? nimic nicicand nu s-ar fi ?ntamplat, C?rbunarii credeau c? dau ?ansa tuturor la o nou? via??, ?n special celui pierit dintre ei.

  ***

  Multe zile de-a randul r?t?cise Vvokkam de-a lungul acelui de?ert. Fur? multe zile ?n care sim?i c?-l l?sau puterile ?i c-ar fi vrut s? cedeze. La fel ??i dorise s? aib? m?car pe cineva al?turi ca s?-i spun? c? va trece totul ?i c? vremuri mai bune vor veni. Dar… acolo nu era nimeni. Nimeni ?n afar? de el ?i de al lui tat?, pe care-l tara ?nc? dup? el, convins fiind s?-i duc? trupul acas?, c?ci Rueb mereu iubise s? fie printre ai lui. Murise ?ns? fiind printre str?ini.

  La fel iubise ?i Vvokkam s? fie printre ai s?i C?rbunari. Iubise al lor regat stancos ?i ale lor case ascunse ?n adancurile catacombelor Ka?ka? Pēy-ului. Adorase pur ?i simplu nop?ile cu stele, cele la care obi?nuia s? priveasc? adesea, stand a?ezat pe una dintre stancile din fa?a grotelor lor, minunandu-se de frumuse?ea unei bol?i aurite de sclipiri de stele.

  Anume o astfel de noapte ??i aminti el ?n timp ce continua s? avanseze prin acel de?ert dogoritor, chiar dac? se l?sase deja noaptea ?i se vedea puzderie de stele la orizont. ??i aminti de-o noapte lini?tit?, cand, ca de obicei, se furi?ase din al s?u culcu? ?i ie?ise s? se ?ntalneasc? cu noaptea. Nu era ?ns? singur acolo, c?ci, la scurt? vreme dup? ce el se a?ez? pe stanca ceea ?i privi cerul, sim?i pa?ii cuiva apropiindu-se de el ?i ?ntoarse capul. ?l v?zu astfel pe Rueb venind spre el. ?i, speriat, Vvokkam tres?ri ?i se ridic? ?n picioare, balbaindu-se, ?Eu… eu, tat?, eu doar am vrut s? v?d stelele!”

  Rueb surase, ??i? Ce treab? am eu cu ele?”

  ?Adic??” Fu ?ntrebarea tamp? a adolescentului. ?Cum adic? ce treab? ai tu cu stelele? Oare nu de asta e?ti ?i tu aici?”

  ?Cine ?tie?!” Murmur? Rueb ?nc? surazand. Apoi, continuand s? se joace c-un cu?ita? pentru cioplitul pietrelor, se ?ndrept? spre al s?u fecior. Ajuns lang? el, Rueb se a?ez? primul, scoase o piatr? din buzunar pe care continu? s-o ciopleasc?, ?nc?p??anandu-se s?-i dea o form?, chiar dac? ?i piatra p?rea s? se ?nc?p??aneze a nu-i permite s-o ciopleasc? pan? la sfar?it.

  V?zandu-?i tat?l concentrat pe piatra ceea, ce p?rea s? ia forma unui urs, Vvokkam se a?ez? al?turi de p?rinte ?i privi ?i el la munca mainilor lui Rueb. ?l v?zu astfel pe al s?u tat? manuind iscusit cu?itul din mana lui ?i la fel v?zu cu cat? grij? cioplea el ?n piatr?. O grij? pe care tan?rul n-o putuse ?n?elege. De aceea ?i-?i ?ntreb? p?rintele ?ntr-un final, ?Ce-i asta?”

  ?O piatr??” ?i r?spunse Rueb c-o alt? ?ntrebare.

  Vvokkam se ?ncrunt?. ??tiu ?i eu c?-i piatr?. Doar c?… nu pot ?n?elege ce form? ia ea ?n mainile tale.”

  Rueb nu-i r?spunse. Se concentr? doar pe munca mainilor sale, respirand ritmic ?i calm, chiar sub privirea feciorului mirat, care chiar nu putea ?n?elege ce i se ?ntampla p?rintelui ?n astfel de clipe. Apoi, cand sim?i c? avu nevoie de-o pauz?, Rueb netezi cu palma locul proasp?t cioplit, cel ce p?rea a fi capul ursului, c?ci se vedea deja clar urechea lui stang?, Rueb privi ?n dep?rtarea Ka?ka? Pēy-ului ?i-i spuse feciorului, ??tii, Vvokkam, uneori mi se pare c? tr?im atat de pu?in pe p?mant. Un gand ce m? sperie de fapt.”

  ?De ce?”

  ?Pentru c?, numai gande?te la asta: cand ?i-i lumea cea mai drag?, cand sim?i c-ai vrea s? ai toat? lumea la picioare ?i s? fii fericit, ?inandu-?i so?ia ?i copilul la piept, via?a asta ??i poate ?ntoarce spatele, iar tu s? cazi ?n genunchi ?i s? nu mai fii nicicand capabil s? te ridici mai apoi.”

  ?Te referi acum la unchiul Khaleb?”

  ?A?a e, fiule, a?a e! Anume la el m? gandesc acum, c?ci… ah, mi se rupe sufletul ?tiindu-l atat de departe de noi, ?ntr-o lume ce nou? nu ni-i dat s-o cunoa?tem. Cel pu?in nu cat tr?im aici, ci doar dup? moarte.” Apoi Rueb t?cu ?i ?nchise ochii, sim?ind o mare de triste?e punand st?panire pe el.

  ?i deschise ?ns? brusc v?zand scena ?n care al s?u frate pierise ?n urm? cu doar dou? luni. Atunci se luase la trant?, ?n joac? chipurile, cu un C?rbunar, prieten de-al lui. Dar, din neaten?ie poate sau, cine ?tie, o fi f?cut C?rbunarul cela special, Khaleb c?zu de pe stanc? ?i se strivi ?n pr?pastia adanc? a Ka?ka? Pēy-ului. Nu pierise singur ?ns? Khaleb ?n acea zi. La fel pieri ?i C?rbunarul cu care el luptase. Murise acesta de mana lui Rueb, care nu-i putuse ierta ??ndr?zneala” de-al ?mpinge cu putere pe-al s?u frate, dandu-l astfel pierzaniei, cand se presupunea c? a lor lupt? fusese doar de form?. ?i, ?mpingandu-l la randu-i ?n pr?pastie pe C?rbunar, Rueb se sim?i r?zbunat.

  Dup? acea zi ?ns?, cand r?mase singurul fecior la ai s?i p?rin?i, Rueb se sim?i pustiit. La fel sim?i c? al s?u suflet se ?nr?ia. ?i, ?ncet-?ncet, ?ncepu s? aib? acelea?i dorin?e ca ?i al s?u frate, cel care mereu visase s? ?nving? Alshamalii ?i s? conduc? acel mare ora?, care ?l cucerise pan? ?n strafunduri ?i la care ajunse s? viseze chiar ?i cu ochii deschi?i, c?ci un astfel de ora? le-ar fi dat ?i lor libertate ?i i-ar fi f?cut regi ?n ochii lumii ?ntregi. Un vis ce r?mase doar un vis pentru Khaleb, dar unul care ajunse s? fie vital pentru al s?u frate dup? ce el pierise.

  Astfel, sim?ind acea dorin?? tot mai vie ?n al s?u suflet, Rueb ?i spuse fiului ?n acea noapte, ??tii, Vvokkam, a? vrea s? m? ?nso?e?ti ?i tu.”

  ?Unde anume?” ?l ?ntreb? feciorul mirat.

  ?Spre Poarta Alshamalilor! Cea pe care am de gand s-o deschid ?n cele din urm?. ?i, imediat ce voi trece de ea, al?turi de tine, s? m? simt ?mplinit, s? simt c? i-am f?cut dreptate ?i fratelui meu Khaleb, care a murit mult prea devreme, mult ?nainte s?-?i vad? acest vis ?mplinit.”

  ?Dar, tat?, Ora?ul Alshamalilor e totu?i un vis imposibil.”

  ?De ce crezi asta?” ?ntreb? Rueb, privindu-?i ?int? feciorul. ?Din cauza c? nimeni pan? acum nu i-a putut ?nvinge?”

  ?A?a e. De altfel, dac? ?in eu bine minte, C?rbunarii ?ncearc? demult s? cucereasc? Ora?ul Alshamal. ?nc? de pe vremea bunicului. Un vis care a r?mas doar un vis.”

  ?Visele sunt ?ns? pentru a fi ?mplinite, Vvokkam.”

  ?Chiar ?i cu pre?ul vie?ii?”

  ?Chiar ?i cu pre?ul propriei vie?i. De ce? Pentru c? astfel, chiar ?i dup? moarte, vei sim?i c? n-ai tr?it degeaba. Vei sim?i c-ai l?sat ceva m?re? ?n urm?. Un viitor mai bun pentru ai t?i. ?n special pentru ai t?i copii, c?ci anume pentru tine ?i vreau s? cuceresc acel ora? ?i…”

  ?Eu ?ns? nu-mi doresc asta!” Murmur? Vvokkam, privind dep?rtarea.

  ?De ce?”

  ?Pentru c? e un vis care l-a luat pe bunicul de lang? tine. Un vis pentru care s-a luptat unchiul Khaleb ata?ea ani, dar ?n zadar. Unul care mi te poate lua ?n cele din urm? ?i pe tine de lang? mine. De asta ?i nu-mi doresc eu nicicand s? v?d acel ora?.”

  ?Va trebui ?ns?!” ?i spuse Rueb cu glas dur. Apoi, privind ?i el zarea la fel ca ?i al s?u fecior, ??i continu? gandul, ?E menirea unui C?rbunar: s? vad? c?zand Alshamalul! Da, e a noastr? sfant? menire s? deschidem por?ile acelui mare ora? ?i s? intr?m prin ele, triumf?tori!”

  Vvokkam ??i privi ?ncurcat tat?l. ?Victoria e ?n inimile noastre, nu crezi?”

  ?Ba nu,” aproape c? strig? Rueb. Dup? care, prinzand fa?a feciorului ?n palme, ?i spuse privindu-l ?n ochi, ?Victoria e ?n a noastr? sabie. Victoria e ?n ravna noastr? de-a st?pani lumea ?i de-a ne numi eroi. De aceea, fiule, s? nu ui?i nicicand c? lumea asta e pentru a fi condus? de noi ?i nu ca s? ne conduc?. De aceea, oriunde nu ai fi, ?ine minte: victoria e doar a C?rbunarilor ?i doar a lor.”

  Dup? acea sear? urmar? luni de zile de preg?tire, c?ci Rueb era meticulos din fire ?i nu pornea nicicand la lupt? de nu era sigur de a sa victorie. Trecu astfel iarna ?i prim?vara, iar ?n pragul verii ??i trezi feciorul ?i-i spuse, ?E timpul!” Apoi, urmat de feciorul mai mare, ca s? nu-i trezeasc? pe ceilal?i doi mai mici, care dormeau lang? a sa so?ie, Rueb plec?. Nici nu privi ?n urm?, convins fiind c? va avea destul timp dup? asta ca s? le s?rute fruntea ?i s? le spun? mandru c? ?nvinse.

  The author's tale has been misappropriated; report any instances of this story on Amazon.

  Astfel, neprivind ?n urm?, Rueb nu-?i v?zu so?ia deschizand ochii. La fel nu-i v?zu ochii umplandu-i-se de lacrimi, ?n timp ce-?i strangea mezinii la piept, s?rutandu-le cre?tele. Motivul? Se temea. Da, se temea c? Rueb ?i al ei fecior mai mare nu se vor ?ntoarce nicicand. Dar, ca orice so?ie de C?rbunar, nu putea rosti ?n voce astfel de cuvinte. Putea doar plange ?n pumn ?i se ruga Cerurilor ca cei pleca?i la r?zboi s? se ?ntoarc? cat de curand.

  ***

  La cateva zile dup? ce p?r?sir? zona stancoas? a Ka?ka? Pēy-ului ?i ajunser? deja ?n zona de ?es, Vvokkam ??i v?zu tat?l aruncand pe ascuns o piatr? undeva ?n dreapta. O piatr? care se ascunse cat de curand printre ierburi, chiar sub privirea lui Vvokkam. Mirat, acesta ??i privi tat?l ?i-i spuse, ?Care-i treaba cu piatra?”

  ?Un ghid!” ?i r?spunse simplu Rueb, privind ?n zare.

  ?Un ghid? Adic??” Se interes? al s?u fecior ?i mai uimit decat ?nainte, c?ci el chiar nu putea ?n?elege ce putea ca?tiga al s?u tat? aruncand acele pietre sau care putea fi a lor menire pan? la urm?. Doar cand Rueb ?i puse ?n man? una dintre pietrele cioplite, ?n form? de urs, ?n?elese Vvokkam pentru ce al s?u tat? se spetise atata amar de vreme, cioplindu-le. De aceea ?i spuse el, ?Semne!”

  ?A?a e,” murmur? Rueb, strangand mai bine h??urile ?n man?. Astfel stranse ?i bra?ele ?n jurul feciorului, care st?tea pe acela?i cal, chiar ?n fa?a lui. ?Aceste pietre sunt magice de fapt. Au un mesaj ascuns ele.”

  ?Un mesaj? Care anume, tat??”

  Rueb zambi. ?Unul ?tiut doar de mine pan? cand.”

  ??i totu?i, consider c? odat? ce-am ajuns s? vorbim despre ele, odat? ce sunt pe acela?i cal cu tine ?i ?ndreptandu-ne ?mpreun? la r?zboi, sunt ?n drept s? ?tiu ?i eu acel mesaj. Nu crezi?”

  ?Hmm, poate ?i ai dreptate, Vvokkam. Poate c? ar trebui s?-l ?tii ?i tu. Dar totu?i consider c? e ?nc? devreme pentru asta.”

  ?De ce?” ?ntreb? Vvokkam mirat, ?ntorcandu-?i brusc capul spre al s?u p?rinte. A sa mi?care brusc? sperie ?ns? calul, care se ridic? cat de curand pe picioarele din spate, oprind ?i procesiunea din spatele lui. Astfel, fiind nevoit s? se apuce ?i el de h??uri ca s? se sus?in?, Vvokkam sc?p? piatra ?n form? de urs din man?, care, lovit? de copitele cailor din urma lor, se duse mult ?n dep?rtare. Apoi, cand calul de sub ei se lini?ti, controlat de mana dur? a lui Rueb, cand ?i ceilal?i cai se lini?tir? ?i ei men?inand randurile, Vvokkam r?sufl? u?urat ?i-?i atinse pieptul. ??i d?du astfel seama c? sc?pase piatra din man? ?i se ?ncrunt?, c?ci consider? acea pierde al s?u e?ec. ?i, cum ura pur ?i simpu e?ecurile, vru s? se uite ?n urm? s? vad? unde c?zuse piatra ca mai apoi s-o ia cu el.

  Rueb ?ns? ?i spuse cu voce dur?, ?Nicicand nu privi ?n urm?, Vvokkam!”

  ?Dar… am pierdut piatra, tat?! Cea pe care tu mi-ai dat-o numai ce! Trebuie s-o iau cu noi!”

  ?Ba nu,” ?i spuse Rueb cu duritate. ?Nu trebuie. De ceva e pierdut, las?-l ?n urm?! Fie el om sau piatr? nu te ?ntoarce nicicand dup? ea, c?ci de faci asta atunci e?ti pe veci pierdut.”

  ?Atunci? Pentru ce mi-ai dat-o dac? nu aveai ?n vedere s-o p?strez ca pe o sfant? relicv??”

  ?Pentru a vedea ce am ?n posesia mea,” r?spunse Rueb sec. ?Ceva valoros atata timp cat ?mi apar?ine, dar ceva inutil odat? ce n-o mai am. De asta ?i-?i spun s? nu te ?ntorci nicicand dup? ce-ai pierdut, c?ci, f?cand asta, uitandu-te ?n trecut, po?i fi orb ?i s? nu vezi nicicand ceva mult mai valoros ce-?i poate ap?rea ?n cale!” Apoi, tr?gand cu putere de h??uri, Rueb ??i for?? osta?ii s?-l urmeze ?n galop, c?ci mai era ?nc? mult de mers pan? la Por?ile Alshamalilor, pe care avea de gand s? le cucereasc? f?r? doar ?i poate, c?ci, a se ?ntoarce acas? ?nvins, nu era ?n planurile lui.

  La fel nu era ?n planurile lui s? moar?. Soarta ?ns? se pare c? avea planurile ei. Astfel, la o r?scruce de drumuri, cand oastea lui Rueb al C?rbunarilor ajunse ?n de?ertul Alshamalilor, trecutul ?i prezentul se ?ntalnir?: prezentul ?ntorcandu-se acas? ?i tarand al lui trup ne?nsufle?it dup? el, ?n timp ce trecutul se gr?bea, ?n galopul cailor, spre moarte.

  ***

  Ca s? ajung? ?napoi ?n regatul C?rbunarilor, Vvokkam avu nevoie de dou? lungi luni, timp ?n care se c?lise la trup ?i la suflet, c?ci ?n?elese c? r?mas f?r? al lui p?rinte trebuia s?-?i ia soarta ?n maini. Dar, fiind ?nc? copil ?i mai ales fiind neatent ?n drum spre Poarta Alshamalilor, nu ?inuse minte drumul. Din aceast? cauz? ?i se r?t?cise el adesea, fiind nevoit s? se ?ntoarc? cand ?n?elegea c? gre?ise calea. Astfel, ori de cate ori era nevoit s? se ?ntoarc? din drum, Vvokkam se sim?ea nedrept??it de lume ?i de Soart?. Sim?ea c? ?ns??i Soarele, cel pe care-l consideraser? adesea al lor binef?c?tor, nu mai ?inea cu el. De aceea ?i i se ?nr?i sufletul ?i se decise s? ?nving? cu orice pre? Lumea. Dar, de?i decise el asta, nu g?sea ?i pace calea de-a ?nvinge ?i a nu se mai sim?i ?nvins.

  ?ntr-un tarziu ?ns?, ?ntr-una din serile cand se oprise s?-?i trag? sufletul, ??i aduse aminte cuvintele tat?lui s?u, ??ine minte, Vvokkam, Soarta e ascuns? ?n pietre!” ?i-i spuse Rueb astfel de cuvinte chiar ?nainte de-a ataca Ora?ul Alshamal.

  Ce mesaj ascundeau acele pietre ?ns? nu-i spuse feciorului, c?ci ??i spuse c? va avea timp pentru asta mai tarziu. Timp pe care nu-l avuse ?ns?, c?ci Via?a p?rea s? nu ?in? totu?i cu el. Chiar ?i a?a, acele cateva cuvinte spuse feciorului ?nainte s? ?nceap? r?zboiul, fur? de ajuns pentru Vvokkam, c?ci el ajunse s? le considere o modalitate de ?mb?rb?tare pe care tat?l lui o folosea pentru a-l sus?ine chiar ?i dup? moarte. Din aceast? cauz? ?i se ridic? el ?n picioare ?n cele din urm?, convins fiind s?-?i continue drumul.

  Odat? ?n picioare ?ns?, cand se opinti s? trag? trupul lui Rueb dup? el sau cel pu?in ceea ce mai r?mase din trup, Vvokkam fu neatent. Astfel, cand se ?ntoarse iar spre drumul pe care avansa, se ?mpiedic? de ceva ?i c?zu ?n genunchi. Sim?i astfel o puternic? durere ?n genunchiul drept ?i la fel ?n ?ncheietura mainii drepte ?n care se sprijini. Din aceast? cauz? ?i scra?ni cu putere din din?i ?i stranse ??rna ?n pumnul stand. Dar, pe lang? ??rna ceea, sim?i ?i cea ciudat ?n a lui palm?: o mic? statuiet?.

  Mirat, Vvokkam se ridic? brusc ?n picioare. Apoi, ducand statuieta ceea la ochi, luminat? slab de lumina stelelor, v?zu ce anume g?sise: o mic? piatr? cioplit?, avand forma unui urs. ?i, v?zand-o ?i recunoscand ?n ea anume acea piatr? pe care el o sc?pase din man? cand calul lui Rueb se ridicase pe picioarele din spate, Vvokkam strig? fericit, ?Statueta tatei! Cea cu un mesaj ascuns!” Apoi, privind mirat ?n jur, reu?i s? recunoasc? acel ?es prin care trecuser? cand se ?ndreptau spre r?zboi.

  ?Da, e anume locul ?sta prin care am trecut cu tata!” ??i strig? copilul ?n cele din urm?. Era convins de asta, chiar dac? mare lucru nu vedea ?n jur, c?ci era totu?i o lumin? slab? cea a stelelor. Era ?ns? sigur c?-i pe drumul cel drept datorit? ursului de piatr? pe care-l strangea ?n pumnul stang, o statuiet? ?n care sim?ea ?nc? energia p?rintelui s?u ?i care-i d?dea ?i lui puteri.

  Dar, aducandu-?i dintr-o dat? aminte de acea piatr? aruncat? de Rueb tot ?n acea zi, Vvokkam tres?ri ?i spuse, ?Mai este una! Da, mai este pe undeva o piatr?, din cele cioplite de tata! Una pe care trebuie s-o g?sesc!” Dup? care, sfor?andu-se, ?ncerc? s?-?i aminteasc? unde anume o aruncase Rueb.

  Numai c?, fie c? trecuse prea mult timp ?i el nu-?i amintea prea bine, fie c? cineva trecuse pe acolo ?i, g?sind-o, o luase cu el, Vvokkam n-o g?si. Asta-l puse trist. Se sim?ea chiar mizerabil, c?ci considera acea piatr? a sa recliv? de suflet, un tezaur mo?tenit de la al s?u p?rinte. Din aceast? cauz? ?i se a?ez? iar pe p?mant ?i planse ?ndelung, cu capul pe genunchi.

  ?ntr-un final, r?pus de oboseal?, adormi. ?n vis ??i v?zu tat?l, stand pe acela?i cal pe care merser? ?mpreun? la r?zboi, nu departe de el. De data asta ?ns? Rueb era pe cal, iar Vvokkam jos. ?i, privindu-?i grav feciorul, Rueb ?l cert?, ??i-am spus de atatea ori s? nu te ui?i ?n urm?, Vvokkam! ?i-am spus s? nu te ?ntorci nicicand dup? nimic, ?n special dup? nimicuri! Tu ?ns? n-ascul?i niciodat? ce spun!”

  ?Ba ascult eu!” ?i r?spunse feciorul darz. ?Ascult eu, dar chiar ?i a?a n-am de gand s? las nimic ?n urm?.”

  ?De ce? Pentru a m? sfida pe mine? Pentru a-mi ar?ta c? e?ti capabil s? iei decizii singur? E cumva asta un mod de a te r?zvr?ti ?mpotriva mea?”

  ?Ba nu!” R?spunse Vvokkam sigur pe sine. ?Fac asta tocmai pentru c? aceste pietre ?mi aduc aminte de tine. Cele ?n care ai ascuns un mesaj ?i cele ?n care ?nc? simt a ta energie.”

  ?Atunci, adun?-le pe toate!” ?i spuse Rueb sup?rat. ?Nu l?sa niciuna ?n urm?, c?ci doar asta-?i mai r?mane de fapt. Eu… nicicand nu m? ?ntorc la tine! Tu ?ns?, adunand aceste pietre din urma mea, o s? ai de ca?tigat: nimic altceva decat drumul spre cas?!” Dup? care, tr?gand cu putere de h??uri, Rueb ??i ?ndrept? calul direct spre fecior.

  Speriat, cand calul d?du peste el, Vvokkam se trezi din somn. Era sc?ldat ?n broboane de sudoare reci ?i-?i sim?ea inima b?tand nebune?te ?n al s?u piept. Era ?ns? fericit, c?ci, m?car ?n vis, al s?u tat? ?i spusese ce mesaj anume ascundeau acele pietre aruncate de el: cel care-i ?ndrepta pa?ii spre cas?. Cum anume Vvokkam nu ?tia. Avea ?ns? de gand s? afle ?i s? adune toate acele pietre l?sate de Rueb ?n urm?. Pentru asta avea nevoie de lumin? ?ns?. De aceea a?tept? diminea?a. ?i, de cum se ivir? zorii, b?iatul c?ut? cu ?nver?unare acea a doua piatr? aruncat? de Rueb acolo.

  O g?si dup? ore bune de c?utare. Era ascuns? bine de ierburile care se ?ncol?ciser? ?n jurul ei. Chiar ?i a?a era bine conservat?, la fel cum se p?strase ?i mesajul ascuns ?n pantecele acelui urs de piatr?, ?ntr-o sfredelitur?. Acolo, pe o bucat? de material f?cut sul, Vvokkam g?si mesajul, ?Nicicand nu ceda, fiule, ?i mereu mergi spre Nord. Acolo e a noastr? cas? ?i a ta salvare.” Apoi, ascunzand piatra ?n san ?i strangand cu putere sulul de material ?n man?, porni spre cas?.

  Avu nevoie de alte dou? s?pt?mani ca s? ajung? ?n zona stancoas? a Ka?ka? Pēy-ului. Asta ?ns? nu-l ?nsp?imant?: nici drumul lung ?i nici distan?a. Ba chiar se sim?i ?mplinit, c?ci, ?n drum spre cas?, g?si alte cinci mesaje ascunse ?n ur?i mici de piatr?. ?i, toate acele mesaje g?site de el, aveau acela?i ?n?eles, ?S? nu se dea nicicand b?tut ?i s? se ?ndrepte mereu spre cas?.”

  Ajuns acas? ?ns? fu ?ntampinat de singur?tate, c?ci, chiar dac? C?rbunarii mai erau acolo, ei nu-l considerau al lor conduc?tor. Se g?siser? al?ii dornici de a st?pani regatul C?rbunarilor. Din aceast? cauz? ?i fusese nevoit? biata sa mam? s? fug? ?i s? se ascund?, dandu-?i seama c? dac? ar fi r?mas pe loc ai ei feciori, singurii r?ma?i ?n via?? dup? cum credea ea, c?ci ?l credea ?i pe Vvokkam mort, ar fi pierit ?i ei. ?i, cum nu g?si alt? cale s? se ascund?, intr? anume ?n grota ?arpelui Tetapas. Acolo ?ns? i se pierdu urma ?i nimeni nu afl? nicicand ce se ?ntamplase cu ei.

  Tot ce afl? Vvokkam fu c? a lui mam? ?i fr??iorii lui disp?ruser?. ?i spuse asta un b?tran, care ?nc?-l respecta pe b?iat ca fiind fiul unui brav conduc?tor. Apoi ??i ?nmormant? tat?l. Pe ascuns ?ns?, c?ci C?rbunarii r?zvr?ti?i n-ar fi permis nicicand asta. Motivul? Unul simplu: de-ar fi permis ca Rueb s? fie ?nmormantat acolo atunci ar fi trebuit s?-l accepte ?i pe al lui fiu drept urma? la tron. Asta ?ns? era ceva inacceptabil pentru ei. Ba chiar, ca s? fie siguri c? Vvokkam nicicand n-o s? ravneasc? la tron, ??i puser? ?n gand s? scape de el.

  Nu le reu?i ?ns?, c?ci, ager din fire, Vvokkam ??i aduse aminte de pove?tile despre Tikil, cele auzite de la al s?u bunic pe cand era ?nc? mic. ?i, aducandu-?i aminte c? bunicul s?u ?l venerase pe Tikil, considerandu-l cel mai demn dintre Titani, Vvokkam merse de-l c?ut? anume pe el. Nu ?tia ?ns? unde anume s?-l caute. ?nc?p??anat din fire ?ns? ??i spuse c? dac?-l va c?uta va da f?r? doar ?i poate de el.

  ?i a?a a ?i fost, c?ci, cat de curand, g?si calea spre grota ?n care Tikil era ascuns. Ajuns acolo, se opri chiar lang? acel rau ciudat, ?i privi ?n jur. Nu v?zu pe nimeni ?ns?. Chiar ?i a?a nu renun??, sim?ind c? era doar un truc. ?i nu gre?i deloc gandind astfel, c?ci, cat de curand, auzi un zgomot din spate. ?ntorcandu-se, ?l v?zu pe mot?nelul Morgan p??ind agale spre el. ?l v?zu chiar c?scand alene, semn c? era plictisit. Apoi, petrecandu-l cu privirea, Vvokkam ?l v?zu pe acesta ?ndreptandu-se spre acea fals? statuie a lui Tī. Dup? care, cand Morgan ajunse lang? statue, se urc? agale, dar cu pa?i siguri, pe unul dintre picioarele statuii pan? ajunse sus unde, pe-un p?tul invizibil, ?ncepu s?-?i toarc? a lui pisiceasc? melodie.

  Pe Vvokkam ?ns? acea stranietate a locului nu-l ?n?el?. La fel nu-l sperie s? vad? mot?na?ul atarnand ?n aer. Astfel, aducandu-?i aminte cuvintele buniculului lui, care ?i spusese adesea, ?Nimeni nicicand nu l-a v?zut pe Tikil, dar el totu?i exist?, chiar dac?-i invizibil pentru mul?i dintre noi,” Vvokkam se ?ncrunt?. Apoi, f?cand ca?iva pa?i pan? c?lc? apa acelui rau, strig?, ??tiu c? e?ti aici, Tikil! A?a c?, nu mai sta ascuns ?i arat?-te! Am un pact s?-?i propun!”

  Nu se ?ntampl? nimic dup? acel strig?t ?ns?. La fel Tikil nu se ar?t?. Era ?ns? acolo. Vvokkam sim?ea asta. ?i auzea respira?ia greoaie, dar ritmic?, de parc? ar fi venit din adancurile p?mantului. ?i, luand acel sunet drept un accept sau permisiune de-ai vorbi, Vvokkam continu? s? ?nainteze prin ap? pan? ajunse la statuie. Dup? care, urcand pe ea, ajunse sus pe um?rul de piatr? a acelui Titan antic. Ajuns acolo se opri ?i privi ?ndelung la Morgan, care continua s? ca?te ?ntruna ?i s? toarc?. Nu era singur acolo ?ns?. Vvokkam ??i d?du seama dup? mi?carea lent? a bl?ni?ei, a?a cum tresar de obicei pisicile cand sunt mangaiate de mana cuiva.

  Astfel, ?n?elegand asta, Vvokkam ranji ?i spuse, ??i totu?i e?ti mai la? decat m-am a?teptat, Tikil!”

  ?De ce crezi asta?” Auzi el glasul lui Tikil, un glas ciudat, care ?l f?cu pe b?iat s? tresar?. Nu se pierdu ?ns? cu firea, ci-i spuse:

  ?Pentru c? altfel mi te-ai fi ar?tat ?i n-ai fi stat ascuns. Sunt doar un copil pan? la urm?, unul f?r? puteri magice. Dar totu?i unul de care te ascunzi.”

  ?Asta e pentru c? ?tiu pentru ce e?ti aici.” Vvokkam tres?ri iar. Apoi, chiar sub ochii lui, v?zu cum trupul lui Tikil se contur?. Acela ?edea culcat pe spate, pe un hamac ?mpletit din liane, cu Morgan culcat pe al lui pantece, ?n timp ce mana lui continua s?-i mangaie continuu bl?ni?a. Apoi, privind ?n ochii b?iatului, ?i spuse, ?Dup? putere ai venit, nu?”

  ?E?ti perspicace,” ?i r?spunse ?iret Vvokkam. ??i, da, ai dreptate: sunt dup? putere! Una ?ns? care ??i poate fi ?i ?ie de folos ?ntr-un final.”

  ?Nu v?d cum m-ar putea ajuta pe mine asta.”

  ?Simplu: de eu ajung rege, tu ai o armat? la dispozi?ia ta.”

  ?Aaaa, asta era!” R?spunse Tikil cu pref?cut? mirare. ?Tronul. Doar c?… nu mi-i prea clar al cui tron ?l ravne?ti.”

  ?Al meu, desigur. Cel mo?tenit din mo?i str?mo?i ?i pe care-l am de drept de la al meu tat?.”

  Tikil ranji. ?Nimic ?n lumea asta nu-i garantat, Vvokkam, fiul lui Rueb. Nici chiar via?a. Tu ?ns? vrei un tron ce nu-?i mai apar?ine deja.”

  ?Ba te ?n?eli, c?ci nimeni nu mi-l poate lua. Nu atata timp cat ?nc? bate a mea inim? ?n piept.”

  ?Viteaz din cate v?d.”

  ?Chibzuit, a? spune eu. Brav la fel po?i spune. Dar… ceea ce-i mai pe placul meu e Devotat: sangelui meu ?i dragostei de neam. Cea pe care am ?nv??at-o de la tata ?i bunicul meu ?i pe care o port ?n sange din mo?i str?mo?i.”

  Ridicandu-se pe ?ezute, Tikil privi adanc ?n ochii b?iatului, c?ruia ?i spuse ?ntr-un tarziu, ??i totu?i nu dragostea de ?ar? te mi?c? acum, ci r?zbunarea.” Vvokkam tres?ri. ?De unde ?tiu? Din a ta privire. De altfel e?ti ca o carte deschis?, b?iete. Una ?n care v?d ura ?i dorin?a de r?zbunare pictate pe ale ei foi albe, dar pictate ?n sange. O carte care poate s? aib? scris la sfar?it: I?appu!”

  ?Asta deja nu-i ceva ce s? te intereseze, Tikil! De mor eu sau tr?iesc decid doar eu. Ce trebuie s? decizi tu e de mi te al?turi ?i scapi de aici sau r?mai captiv pe veci.”

  Cuvintele b?iatului ?l puser? pe Tikil pe ganduri. Apoi, dup? minute bune de a?teptare, spuse, ?Ce ai ?n gand?”

  ?Tu d?-mi tronul, eu ??i redau libertatea! Un ca?tig reciproc i-a? spune eu!”

  ?Nu v?d ?ns? cum o s?-?i reu?easc? totu?i, c?ci, din cate ?tiu, C?rbunarii n-au puteri magice.”

  ??i ai dreptate! C?rbunarii n-au avut puteri magice. Pan? acum nu. Tu ?ns? ai puterea s?-l ?nzestrezi pe unul cu puteri magice sau s?-l ?nve?i trucuri magice. Astfel, ??i salvezi ?i spatele, ce zici?!”

  Tikil nu-i spuse nimic. Nu ?n acea zi, c?ci, ?n acea zi, ?i ceru b?iatului s?-l lase singur. ?i ceru ?ns? s? se ?ntoarc? peste trei zile, la apus, ?i s?-i afle r?spunsul, iar Vvokkam a?a ?i f?cu: se ?ntoarse a treia zi, cand luna se ascunse pe jum?tate pe cer pe timpul nop?ii. Anume ?n acea noapte Tikil ?i promise puteri infinite. Dar, temandu-se totu?i s? nu ajung? pe urm? b?iatul s?-l detroneze ?i pe el, ?i promise s? i le dea treptat, o promisiune pe care nu ?i-o ?nc?lc? nicicand. Astfel, la varsta de 20 de ani, controland puteri magice, chiar dac? limitate, Vvokkam ajunse de-?i redobandi tronul ?i, conducand C?rbunarii cu man? dur?, ?i transform? ?n zece ani ?ntr-o armat? de temut. Una care era controlat? totu?i de magie neagr?, c?ci ?tia ?i el prea bine ce era ?n mintea C?rbunarilor r?zvr?ti?i ?i care gustaser?, fie ?i pentru scurt? vreme, libertatea: mai mult ?i mai mult.

  ***

  PREZENT

  Un r?cnet ?nfior?tor, ie?it din gatlejul lui Vvokkam, f?cu s? r?sune sala tronului lui Ahi. Apoi, c-o mi?care precis? a mainii, C?rbunarul arunc? a sa sabie spre tronul de piatr?, care, lovit ?n speteaz?, se f?cu ??nd?ri sub puterea maniei acestuia. Apoi, ?nc? neputandu-se controla, Vvokkam ??i arunc? privirea prin acea camer? goal?, c?utand astfel ?nc? ceva de distrus.

  Acolo nu mai era ?ns? nimic: doar rafturi goale, cioplite ?n pere?i, rafturi pe care nu le putea distruge. La fel nu se vedeau nici urme ale Magului ?n acea camer?, de?i atat el, cat ?i Tikil, le c?utaser? cu ardoare, sperand ca astfel s? g?seasc? m?car o mic? sl?biciune ?n bre?a de ap?rare a Magului, pe care visau s?-l ?ngenuncheze. Dar, a?a cum ?i spusese ?i Inmar lui Kkā??u, Ahi nu era prost deloc. La fel nu visa s? vad? a sa c?dere cu proprii ochi ca s? lase indicii ale sl?biciunilor sale ?n urm?. L?sase acolo doar amintiri false, speran?e de?arte ?i iluzii, din cele care ?i conduc adesea pa?ii unuia spre ruine. ?i, l?sand toate aceste ?indicii” ?n vechiul s?u culcu?, Ahi sperase s?-i duc? ?n eroare pe al?ii ?i astfel s? fie l?sat ?n pace.

  Nu-i reu?i ?ns?, c?ci nici Tikil nu era prost. De cum intr? acolo ??i d?du seama c? ceva e ?n neregul?. Nu spuse ?ns? nimic, doar ?i d?du ?ansa lui Vvokkam s? se conving? ?i el de asta, ca mai apoi, de-o rezulta c? se ?n?elase, s? nu fie el cel ?nvinuit. Astfel, permi?andu-i lui Vvokkam s? vad? adev?rul cu proprii ochi, Tikil ?l ?nr?ise ?i mai mult pe acela, care, de?i nu mai avea ce distruge ?n acea camer? ciudat?, continua s? r?cneasc?, fluturand acea sabie ?n stanga ?i ?n dreapta de parc? ar fi avut vedenii ?i l-ar fi v?zut anume pe Ahi ?n acele clipe, pe care-?i dorea s?-l r?pun? cu orice chip.

  ?n cele din urm?, atat de brusc c? pan? ?i Tikil tres?ri, Vvokkam ?ncet? a sa nebunie. Apoi, tr?gand adanc aer ?n piept, ?n timp ce privea ?int? la tronul f?cut buc??i, acesta spuse, ?uierand cuvintele printre din?i, ?S? mergem!”

  ??ncotro?” Fu ?ntrebarea tamp? a lui Tikil.

  ?S? aducem ?n genunchi Pa?i Makka?-ul! Odat? ?i pentru totdeauna!” Spuse C?rbunarul sigur pe sine. Dup? care, strangand cu putere sabia ?n man?, pe care o puse cat de curand ?n teac?, ?i ?ntoarse spatele lui Tikil ?i p?r?si primul acea camer? ciudat?.

  Tikil, ne?n?elegand mare lucru din cele spuse de Vvokkam, privi crucit ?n urma lui, ?ntrebandu-se, ?Ce-i mai inventeaz? t?rg?gu?a ?stuia de aceast? dat??” Dar, neg?sind un r?spuns logic la acea ?ntrebare, nu-i r?mase decat s?-?i urmeze ??nv???celul,” cel care p?rea c? demult ?l superase ?n virtu?i, fiind Titanul lumii ?i nu supusul ei.

  ?i chiar era adev?rat c? Vvokkam g?sise solu?ia s? ?ngenuncheze Pa?i Makka?-ul, o solu?ie la care Tikil mereu visase, dar nicicand n-o g?sise. Dar, pan? s? spun? ?i altora despre al s?u plan, C?rbunarul decise s? se gandeasc? bine la asta, s? pl?nuiasc? totul pan? ?n cel mai mic detaliu ?i numai dup? asta s? ac?ioneze, c?ci nu degeaba al s?u tat? ?i revenise ?n minte ?n acea zi. ?n special nu considera coinciden?? c?-?i amintise de acei ur?i sculpta?i ?n piatr?, arme perfecte cum considera el, din cele sigure pentru a ?ngenunchea o ?ntreag? lume ?i nu doar Pa?i Makka?-ul.